63.000 de persoane la Festivalul Peninsula de la Târgu Mureş

Aproximativ 63.000 de persoane au participat la ediţia din acest an a Festivalului "Peninsula", care s-a desfăşurat de joi până duminică la Târgu Mureş, în ultima zi - când au cântat Korn, Above and Beyond, Zdob şi Zdub, N.O.H.A, Dub FX - fiind înregistraţi aproape 20.000 de spectatori.
Participarea la ediţia din acest an a Festivalului "Peninsula" o depăşeşte pe cea din anii precendenţi, cu excepţia ediţiei din 2007, când au fost între 85.000 şi 90.000 de oameni, însă atunci festivalul a avut cinci zile.
Directorul Festivalului "Peninsula", Bodor László, a declarat duminică faptul că numărul vizitatorilor festivalului a crescut constant în fiecare zi. Astfel, în prima zi, joi, au fost 11.000 de vizitatori, vineri au fost 15.000, sâmbătă - circa 17.500 de participanţi, iar duminică - aproape 20.000.
Bugetul festivalului din acest an a fost comparabil cu cel de anul trecut, adică în jur de 1,2 milioane de euro.
Festivalul "Peninsula", desfăşurat între 26 şi 29 august, la Târgu Mureş, a reunit peste 70 de artişti, printre ei numărându-se Korn, Tricky, Europe, Gorillaz Sound System, The Rasmus, Above & Beyond sau Fedde Le Grand, precum și multe altele.
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
- English