Germania va repatria aproape 700 de tone din rezervele sale de aur

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a anunţat miercuri că, până în anul 2020, va repatria la sediul său din Frankfurt aur în valoare de 27 de miliarde de euro de la depozitele sale de la Banca Franţei din Paris şi de la Rezerva Federală din New York, informează Financial Times.
Bundesbank a precizat că operaţiunea (care ar urma să fie unul din cele mai mari transporturi de aur din istorie) va presupune toate cele 374 tone de aur stocate de Banca Centrală a Germaniei în Franța la Paris şi 300 din cele 1.500 de tone de aur stocate la Rezerva Federală (FED) din New York.
În luna octombrie a anului trecut, Bundesbank a fost supusă criticilor după ce auditorii federali au pus sub semnul întrebării gradul de control exercitat de Banca centrală a Germaniei asupra rezervelor sale de aur, care la nivel mondial se clasează pe locul al doilea după cele ale SUA.
"A existat o dezbatere publică, însă am luat singuri această decizie", a declarat Carl-Ludwig Thiele, membru în boardul Bundesbank. "A fost o decizie independentă", a adăugat Thiele. Acesta a precizat că decizia instituţiei de a repatria tot aurul păstrat la Paris reflectă faptul că Franţa şi Germania au o monedă comună astfel încât nu mai este nevoie să fie stocat aur la Paris pentru a fi schimbat în valută. În schimb, există în continuare motive pentru a stoca o parte din rezervele de aur la New York, precum şi cele 445 de tone de aur stocate la Londra.
Carl-Ludwig Thiele nu a dorit să spună cât va consta transportul aurului şi nici cum va fi mutat, precizând doar că este vorba de o procedură care se va derula "pas cu pas" şi va începe în acest an. "Desigur, există unele riscuri cu transportul, ceea ce înseamnă că vor fi unele costuri cu asigurările", a spus Thiele.
Germania nu a avut rezerve de aur după cel de al Doilea Război Mondial, dar a început să acumuleze aur în 1951, iar aceste rezerve au fost păstrate peste hotare de teama unei posibile invazii sovietice.
Germania, cu rezerve de aur acum de 3.400 de tone, este pe locul doi în lume după Statele Unite, care deţin peste 8.100 de tone. Pe locurile următoare se află Italia şi Franţa, cu peste 2.400 de tone, urmate de China cu 1.054 tone, Elveţia cu 1.040 tone, Rusia cu peste 900 tone şi Japonia cu 765 tone.
În prezent, aproximativ 30% din rezervele de aur ale Germaniei (270.000 de lingouri în valoare de aproximativ 177 miliarde de dolari) sunt păstrate în ţară la sediul de la Frankfurt al Bundesbank. La finalizarea transferului, Germania va deţine jumătate din rezervele sale de aur pe teritoriul naţional şi jumătate peste hotare.
Retragerea integrală a aurului păstrat la Paris reflectă faptul că Franţa şi Germania folosesc euro, astfel că nu este nevoie ca statul german să păstreze aur în capitala franceză pentru a-l schimba în valută.
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
- English